Apartamentul meu pierde apă, cred că se va prăbuşi

Acum două zile mi s-a spart o ţeavă la baie. O fisură, de fapt, cîţiva picuri, lucruri de rezolvat cu o oală aşezată sub locul cu pricina. Dar nu am făcut asta, am zis să tai răul din rădăcină, să înăbuş inundaţia în faşă. Cu vreo doi ani în urmă un instalator din zonă mi-a făcut legăturile alea la maşina de spălat. Îmi spusese atunci, cu faţa lui Jim Carrey din Tipul de la cablu, că pot să apelez oricînd la el. Eram tînăr, nu credeam să am vreodată nevoie de instalator. Îi băgasem oricum numărul în agendă, dar nu mai îmi aminteam cum îl cheamă.

A fos însă foarte uşor să-l găsesc. Am dat în agendă de „Domnu Marian”. Cine putea să fie instalatorul, dacă nu „Domnu Marian”? Era chiar lîngă Djuvara. Nici pe Cuza sau Mihai nu i-am băgat în telefon cu Domnu…

Domnu’ Marian, dommnu’ Nelu, domnu’ Daniel… Varianta cu „Domnul Popescu, Ionescu…” e mai caraghioasă: „Domnule Popescu, vedeţi că v-au căzut cîlţii din buzunar”, „Domnule Dumitrescu, am veceul înfundat, puteţi să veniţi să-l rezolvaţi?”

Domnu’ Marian a venit. S-a uitat puţin, a dat cu jumătatea de deget arătător de la mîna dreaptă peste îmbinarea ţevilor, a privit apoi ciotul umed în lumină şi pentru cîteva clipe  a avut privirea celor care descoperă cocaină în punga de făină de patru nule. Apă, apă pură…
A ciocnit de două ori cu o cheie franceză la mişto, cam cum dau ăia cu ciocanul în roţile de tren. Ghinionul meu că în acel moment ţeava s-a spart de-a binelea şi apa i-a ţîşnit domnului Marian direct în meclă.
Am oprit apa de la subsol, administratorul m-a ameninţat că trebuie să plătesc „golirea coloanelor” (sună gen „Atacul clonelor”), am dat vreo cinci sute de mii pe ţevi şi coturi, pentru ca aseară, la cîteva ore de la plecarea domnului Marian să înceapă să se vadă apă taman în locul cu pricina. L-am sunat. Mi-a zis: “Da, e condens.” M-am bucurat, părea, din tonul hotărînt, chiar uşor zeflemitor, că se aştepta la aşa ceva din partea apei.
Azi de dimineaţă jumătate de lighean era plin de condens.