Armata română râde de fraierul care a furat mitraliera din unitate: E stricată!

Scris de Ionut
@
21 martie 2022 13:17
Armata română râde de fraierul care a furat mitraliera din unitate: E stricată!

Hohote de râs la Statul Major al Armatei Române, după ce un nătărău a sustras o mitralieră de la unul din soldații unei unități militare de pe litoral. Șefilor armatei nu le vine să creadă că cineva are impresia că arma aia ar valora ceva, când de fapt e o vechitură bună mai degrabă de panoplie.

Soldatul jefuit spune că folosea arma doar ca să bată covoarele de la intrarea ofițerilor și îl roagă pe făptaș să aduca arma înapoi și s-o arunce peste gard: ”N-are cum s-o folosească, pentru că nici trăgaci nu are. Din fericire n-a furat chestii importante, adică hârlețul cu care soldații își sapă latrina în spatele cazărmii, că unitatea militară nu e dotată cu WC în interior”, spune Marian, soldatul care a rămas fără pușcă.

Cel mai probabil e vorba de un bărbat care se teme că ne invadează Rusia și a vrut probabil să-și tragă un glonț în picior, ca să nu fie luat în armată: ”O să-l identificăm rapid, e genul de idiot care a băgat benzină în ultima săptămână, și-a comandat canistră și a cumpărat și euro”.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi