Așa ceva nu se face. Un turist a cerut la hamsii un PET de vin roșu!
Gafă de proporții pe litoral! Un turist care nu e deprins cu gastronomia a cerut chelnerului să-i aducă lângă hamsii un PET de vin roșu, în loc să comande vin alb, cum e corect atunci când mănânci pește.
Turistul și-a oripilat comesenii. A mâncat hamsiile cu lingura, după care ei i-au atras atenția și a folosit furculița, dar nu furculița de hamsii ci furculița de guvizi! În loc să se uite mai întâi la pet ca să admire culoarea, după care să-i adulmece aromele, el l-a dat peste cap. Apoi a cerut gheață la vin și niște sifon, spunând că vrea să-și facă un șpriț. Chelnerul, îngrozit, a refuzat, așa că turistul și-a turnat niște cola în pahar.
Cei de la mesele vecine au fost și ei revoltați de comportamentul turistului și i-au strigat: ”Băi, dă-ne numărul să-ți trimitem pe Whatsapp un link cu emisiunea Străini cu Vinul, să afli și tu de la niște francezi ce vinuri avem pe-aproape, prin Dobrogea, și cum să le potrivești cu mâncarea”. Când a auzit de francezi, turistul și-a pus maioneză pe hamsii și a cerut lăutarilor să cânte Marseilleza la țambal.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.