Avatar, primul desen animat cu buget enorm

Am văzut de curînd „Avatar”. Era în vremea aia cînd se isterizase lumea ca la gripa porcină că nu sînt bilete. Eram în sală eu, doamna pe care o însoţeam şi vreo alţi zece ochelarişti. La Plaza România.
Singura chestie nasoală la ochelari era că nu se vedea subtitrarea, care era 1D, maximum 2D. (Nici nu vreau să întreb dacă ochelarii ăia or fi dezinfectaţi de cineva!)

Scenariul filmului e slab spre scheletic, e cu ăia bunii şi ăia răii care ajung să-şi dea în cap ca proştii. Finalul are ceva de corazon, însă ai senzaţia asta doar pentru că a fost prea slab restul filmului.
Producţia este, într-adevăr, uimitoare, însă te ioţi pentru că nu ai mai văzut aşa ceva, nu pentru că ai vrea ca toate filmele să fie făcute în modul ăsta. Un desen animat cu buget enorm. Imaginaţi-vă că Tom şi Jerry ar fi făcut cu 200 de milioane de dolari. Să aibă tancuri, avioane…

E un film pe care dacă l-aş fi văzut cînd eram mic şi căscam gura la „Noi, cei din linia întîi!” probabil că aş fi visat gagici cu coadă cîteva nopţi (oricum, pe vremea lui Ceaşcă era coadă la toate) şi avioane cu care să împuşc şobolani în subsolul blocului o lună.
E un film care merită văzut doar ca să ştii despre ce vorbesc toţi în jurul tău, altfel e o mare porcărie.