Băncile controlate de Consiliul Concurenței au cerut un comision de verificare de 5 lei

Scris de Calin
@
4 noiembrie 2022 14:52
Băncile controlate de Consiliul Concurenței au cerut un comision de verificare de 5 lei

Inspectorii trimiși de Consiliul Concurenței să verifice băncile din România au avut parte de o surpriză neplăcută. Li s-a refuzat peste tot accesul în bănci, pe motiv că n-au achitat comisionul de verificare de 5 lei.

Chiar dacă unii inspectori s-au arătat dispuși să achite cei 5 lei și să verifice de ce băncile cresc ROBOR-ul artificial, furând practic populația care are credite, acest lucru nu a fost posibil. Reprezentanții băncilor le-au spus inspectorilor că e nevoie să-și facă mai întâi un cont la bancă și abia apoi vor putea să achite comisionul de verificare.

Doar că cererea de cont nou urmează să fie procesată în decurs de mai multe zile, iar inspectorii vor trebui apoi să aștepte acasă primirea unui plic care să le confirme deschiderea acestuia. În aceste momente inspectorii încă așteaptă vești de la bănci, dar șansele să se întâmple ceva în următoarea perioadă sunt minime.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi