Bătaie de joc! Salariații de la Ikea Timișoara au salarii de profesor

Scris de Ionut
@
9 iunie 2023 12:18
Bătaie de joc! Salariații de la Ikea Timișoara au salarii de profesor

Inaugurarea noului magazin Ikea din Timișoara nu reprezintă doar dispariția singurului motiv pentru care ardelenii mai veneau la București, ci este și un nou semnal de alarmă față de salariile de mizerie pe care le plătește marele retailer de mobilă și decorațiuni. Se pare că mulți angajați sunt plătiți ca niște profesori, deci situația este jenantă, spun surse din magazin.

”Sunt salarii competitive, mai ales că avem multe cereri de angajare de la cetățeni harnici din Nepal, Sri Lanka sau Pakistan, ori pentru ei un salariu de 300 de euro este mai mult decât suficient. Românii de ce nu se pot descurca cu aceste salarii? De unde atâta aroganță pe capul vostru?”, a declarat șeful Ikea, Adolf Braunshirt.

Magazinul Ikea devenise un miraj pentru sute de profesori din zonă, care își imaginau că se vor angaja acolo și vor avea salarii mai mari, dar la interviu au constatat că li se ofereau salarii identice, lucru care pe mulți i-a determinat să înceapă greva. Timișorenii spun că nu e normal să fie plătiți ca niște profesori, din moment ce chiar muncesc și unii din ei au și studii utile, gen o școală profesională, nu inutila Facultate de Litere.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi