Benzinăriile care ţin GPL-ul în bidoane de cola, obligate să treacă la noul model de dop
Au început controalele „la sânge” în toate benzinăriile din ţară, indiferent că sunt legale, semi-legale, dubioase sau complet clandestine! Cea dintâi vizată de inspectori a fost o staţie PECO din comuna Trânjii de Jos, judeţul Giurgiu, unde au şi fost găsite primele nereguli.
„Proprietarul punctului de alimentare cu produse petroliere ţinea benzina şi GPL-ul în PET-uri reciclate de la nunţi, botezuri şi cumetrii. Acestea erau marcate corespunzător: Cola pentru GPL, Fanta pentru diesel şi Sprite pentru benzină de 95”, spune George Duţu, inspector.
„Din păcate, a trebuit să aplicăm o amendă pentru că nu toate aveau modelul nou de capac, ataşat de gura sticlei, conform ultimelor directive europene.”
Toţi benzinarii găsiţi cu probleme de această natură, amintesc inspectorii Direcţiei Dopuri Giurgiu, au 72 de ore să schimbe PET-urile sau măcar capacele acestora, altfel riscă amenzi suplimentare sau chiar suspendarea activităţii.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.