Bravo, Poliţia! Sute de părinţi arestaţi după ce şi-au luat fiica cu maşina de la şcoală
Hai că s-au pus pe treabă! Acţiune de o amploare fără precedent a Poliţiei Române în Capitală şi în alte oraşe mari. Sute de taţi care şi-au luat fiicele de la şcoală cu maşinile au fost săltaţi, pentru că “manifestau un comportament tipic de pedofili”, spun organele implicate în aceste flagrante.
Ca să-şi spele imaginea de incompetenţi şi complici ai infractorilor, poliţiştii au filat sute de taţi şi i-au înhăţat chiar când fetiţele lor se urcau în maşini: „Nu ştiam că aveam atâţia şi atâţia pedofili. Ce se întâmplă în ţara asta?”, a spus unul din poliţiştii implicaţi.
“Suspecţii pândeau în maşini în apropierea şcolilor. Au stau minute bune în faţa intrării, fără nicio jenă că pot fi văzuţi de cineva. Când au apărut fetiţele, aceştia le-au momit în maşina. În acel moment, am acţionat cu dispozitivul şi i-am arestat pe aceşti răufăcători, înainte să se întâmple o grozăvie. În total cam 2000 de taţi au deschise dosare penale pentru răpire”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Robert Acrişor.
“Ce faci, mă, cu copilul? Vrei să-i iei organele, ai? Stai pe loc!”. Aşa a fost somat unul din părinţi, care tocmai îşi lua fata de la şcoală. Speriaţi, mulţi părinţi şi-au recunoscut faptele: “Da, e adevărat, am ţipat la ea că nu voia să lase tableta. Dar nu ştiam că te arestează pentru asta”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.