Bugetarii se plâng că șomerii au de două ori mai multe zile libere decât ei

Scris de TNR
@
31 decembrie 2018 00:41
Bugetarii se plâng că șomerii au de două ori mai multe zile libere decât ei

Mereu oropsiţi de soartă, angajaţii statului spun că s-au săturat să le fie călcate drepturile în picioare! Romeo Julă, şeful unui sindicat al funcţionarilor jucători de Solitaire din cadrul Direcţiei Lacuri şi Parcuri a Primăriei Mizil, spune că a efectuat câteva calcule simple din care a reieşit că până şi şomerii au de 2 ori mai multe zile libere decât el.

“Un român aflat în şomaj beneficiază de 365, uneori chiar 366 zile libere pe an. Eu, care depun considerabil mai mult efort decât un şomer, că trebuie să mă îmbrac dimineaţa şi să merg la birou, am liber maximum 200 de zile pe an. Păi să nu-ţi bagi picioarele în ea de muncă?”, declară Romeo.

Uimiţi de descoperirea colegului lor, ceilalţi funcţionari din instituţie spun că vor declanşa o grevă generală imediat ce se întorc din vacanţă, poate în luna aprilie dar cel mai sigur în mai.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi