TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ca să prevenim răspândirea virusului, românii vor fi plimbați între maxim 3 spitale

Scris de TNR
@
22 aprilie 2020 12:56
Ca să prevenim răspândirea virusului, românii vor fi plimbați între maxim 3 spitale

Măsuri și mai dure de prevenire a infecției cu Covid. Personalul medical a primit ordin să nu mai plimbe pacienții luați cu ambulanța prin mai mult de 3 spitale. Dacă totuși simt nevoia să-l plimbe, să se rezume la doar 2-3 secții de la fiecare spital și să le spună medicilor înainte, să apuce să fugă din spital.

”Ambulanțierii și brancardierii sunt somați să se rezume pe cât posibil la spitale din același județ și să evite să mai arunce pacienții în fața spitalului și apoi să fugă, pentru că nu se rezolvă nimic așa”, spune ministrul sănătății. De asemenea, sub nicio formă să nu se mai întâmple practici gen sunat și spus ”sunt curierul, am și eu un colet pentru domnul director”, după care să lase izoleta pe coridor.

Sunt descurajate și practicile de tip ”scurtătură”, precum ducerea pacientului viu direct la morgă, cu un bilețel capsat pe pijama ”ăsta n-are șanse, descurcați-vă și voi cu el”, cum s-a mai întâmplat la un spital din Caracal.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi