Canibalii din Mediaș se plâng că la cantina săracilor se dă carne de porc, nu de om

Scris de Ionut
@
25 octombrie 2021 10:13
Canibalii din Mediaș se plâng că la cantina săracilor se dă carne de porc, nu de om

Scandal la cantina săracilor din Mediaș, unde un grup de canibali fără adăpost din capitala atropofagilor au pătruns în bucătărie, suspicioși că li s-a dat carne de porc, și nu de om, cum se dă de obicei. Canibalii spun că au simțit un gust ciudat și, după spaima inițială că au covid, a venit groaza: asta nu e carne de om!

”Am fost la cantina Delicii Umane, vizavi de Sala Traube, unde ni s-a dat fasole cu ciolan. Ciolanul meu nu avea degete, ci copite. Mi-a venit să vomit. Eu nu am mâncat în viața mea altă carne în afară de om. M-au spurcat!”, a declarat Șoni Cotman, canibal din Mediaș.

”Chiar dacă suntem săraci, suntem și noi canibali! Și noi mâncăm oameni!”, au susținut săracii batjocoriți în cantina din Mediaș. Ei vor să știe dacă s-a dat și altă dată carne non-umană la cantină și amenință că vor mânca de viu câte un locuitor până când autoritățile vor răspunde. Pentru rezolvarea imediată a problemei, primarul a decis sacrificarea propriei secretare, care a fost devorată de homeleși.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi