Canicula a distrus agoniseala de o viaţă a unui român. I s-a topit punga cu pungi
Tragedie în locuința unui român, care și-a pierdut mii de pungi agonisite de-a lungul vieții, după ce canicula i-a topit punga cu pungi. Românul spune că ar fi scos punga cu pungi în balcon, ca să o mai aranjeze. A scăpat-o din ochi doar câteva clipe, însă a fost suficient pentru ca dezastrul să se producă.
O masă informă de plastic topit, de toate culorile îl sfida pe bietul Marian Coltea, care a încercat să mai salveze ce se putea, însă n-a făcut altceva decât să-și lipească mâinile cu plasticul moale, lichid, care i se scurgea printre degete în timp ce lacrimile îi țâșneau șuvoi din ochii săi triști, șocați de grozăvia pe care o trăia.
”Recunoșteam inclusiv punga mea preferată, cu toarte rezistente, pe care o luam la mine când mă duceam să-mi iau bere”, a suspinat Marian. El nu știe cum se va descurca de acum înainte. ”Mi-a luat 20 de ani să adun aceste pungi. Mă simt gol, sfâșiat pe interior”, a mai spus bietul om.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.