Canicula atinge cote incredibile în Capitală: Localnicii fierb gaini şi ouă în fântânile arteziene
În plină vară, una din cele mai importante capitale din Europa de Est, Bucureştiul, este afectată în mod îngrozitor de caniculă. Temperaturile sunt atât de ridicate încât până şi apa din fântânile arteziene din oraş, în care se mai scăldau trecătorii, a început să fiarbă. În lipsă de altceva mai bun, tot mai mulţi localnici au venit cu produse alimentare şi le-au pus la fiert.
„Am adus nişte ouă, un pui, ce-aveam pe-acasă şi le-am pus la fiert. Vreau să fac o salată beouf mai spre seară, cu piept de pui şi maioneză. Am şi 6 kile de cartofi, îi pun aici să fiarbă, cât fumez o ţigară”, a declarat o gospodină care gătea la fântâna din Piaţa Unirii.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-a deplasat deja în zonă cu mai multe maşini pline cu morcovi, sfeclă, mazăre, cartofi şi leuştean: „O să facem cea mai mare ciorbă din lume, imediat trebuie să vină şi viceprimarul cu un portbagaj de Knorr, să-i dăm un pic de gust”, a declarat Oprescu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.