Canicula face victime. Sute de muncitori au primit cidru în loc de apă
Victimele caniculei cresc an de an în România și nu este vorba doar de încălzire globală. Cum legislația prevede ca muncitorii să primească hidratare dacă temperaturile cresc peste 37 de grade iar acest lucru a generat probleme și mai grave.
Numeroși oameni care lucrau în corporații conduse de retardații de la PR au fost serviți cu cidru în loc de apă pe caniculă, pe motiv că toate reclamele din lume spun că așa ceva este răcoritor. Rezultatul a fost, evident, o deshidratare și mai mare întrucât cidrul este, de fapt, o băutură alcoolică al cărei gust este alterat cu alte substanțe care fac rău organismului și sănătății mintale.
Firmele în care au avut loc astfel de cazuri nu pot fi amendate întrucât legislația românească prevede și libertatea de alegere. „Dacă cei care au consumat cidru aveau discernământ la momentul faptei, treaba lor. Dacă nu aveau discernământ putem doar premia firma că angajează handicapați care beau cidru și-i integrează social”, a explicat un director din IGSU București.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.