Canicula, mană cerească pentru ţăranii care au pus banane şi kiwi
Pe fondul caniculei care a cuprins toată ţara vin şi veşti bune. Recolta de banane de anul acesta va fi una bogată, iar producătorii se aşteaptă chiar la două recolte până în toamnă. “De pe vremea bunicilor n-am mai avut un an aşa bun. Am strâns deja prima recoltă la finalul lui iunie”, a spus un cultivator de banane din Covasna.”Suntem în secolul XXI, doar ţăranii înapoiaţi mai cultivă sfeclă sau cartofi”.
Ţăranii sunt mulţumiţi de vremea bună: “Kiwi-ul a dat în pârg, cocotierii au crescut cât casa anul ăsta, abia aşteptăm musonul că ne umplem de bani. Nici n-o să mai avem nevoie de subvenţiile de la minister”, spun aceştia. „Ultimii patru mii de ani au fost groaznici pentru cocotier, am mers numai pe pierdere. Acum ne scoatem şi noi pârleala”. Deja prin pieţe au apărut ţăranii din mărginimea Sibiului care vând caş afumat din lapte natural de cocos în coajă de bambus.
Oficialii Ministerului Agriculturii nu sunt la fel de optimişti. “Trebuie să privim cu moderaţie această supra-producţie pentru că nu avem suficiente silozuri unde să depozităm toată recolta. Mai avem şi probleme cu micii producători care ţin bananele în hambar şi speră să crească preţurile. Peste câteva luni n-or să mai fie bune nici de gem”, a spus Daniel Constantin, angajat al ministerului.
O altă problemă sesizată în aceste zile de caniculă a fost legată de furturile de bambus care, practic, s-au dublat. “Întregi păduri au fost rase de hoţii de lemne. Pădurarii aproape că nu mai fac faţă”, au avertizat oficiali Romsilva.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.