Caniculă! Mii de clujeni vin la Bucureşti doar ca să între la metrou să se răcorească

Un adevărat exod al clujenilor se petrece zilele acestea! Din cauza caniculei, mii de locuitori ai oraşului de pe Someş îşi calcă pe inimă şi iau trenul spre Bucureşti, ca să vadă şi ei ce răcoare şi bine e vara într-o staţie de metrou.

„Ştiu deja: când vine trenul dinspre Cluj mă dau la o parte, că ies ăştia în valuri, zici că e miting”, spune Geanone, boschetar din Gara de Nord. „Se duc la metrou şi acolo rămân. M-am întâlnit cu vreo doi şi în canalizare, probabil se rătăciseră prin subteran.”

„Stăm şi noi cinci minute la metrou să ne răcorim. Hai, că voi îl aveţi tot timpul”, a exclamat un cârd zgomotos de turişti clujeni.

Furioşi, câţiva bucureşteni s-au răţoit la oaspeţii nepoftiţi: „Ce, noi venim la voi în oraş să vedem curăţenie şi civilizaţie?”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
4 iulie 2023 16:00

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult