Cartea tehnică a femeii: La baie

Aseară nu am mers la film. Pentru că partenera mea de viaţă a stat în baie… nici nu ştiu cît, că am aţipit la un moment dat cu o carte în mînă.
Nu înţeleg de ce femeia nu-şi ia senvişuri cînd intră în baie. Apă, să zicem că are…
Cîte filme, cîte piese de teatru nu am pierdut, cîte torturi nu au fost devorate pe la petreceri înainte ca eu să apuc măcar să le văd…
La începutul relaţiei noastre am avut senzaţia că a ieşit pe geam şi că m-a părăsit!

Prima oară mi s-a părut chiar stupidă întrebarea: „Ai nevoie la baie?”. Nu, dacă aveam nevoie mă duceam… Logic, nu?!

Prima oară cînd s-a întîmplat a fost groaznic, orele au început să treacă, am citit Shogunul de două ori, iar la un moment dat, cînd mi-am dat seama că totul e pierdut şi că nu mai avem cum să ieşim niciunde, mi-am pus un film la DVD. În tot acest timp ea era gata „în 2 minuţele” (tîmpitul de mine, eu credeam că minuţelele sînt mai mici, cel puţin faţă de ore, dar nu e aşa). Trebuia să mergem la ziua unei prietene de-a ei.
„Nu pot să merg oricum…”, spusese ea cîndva în cursul zilei.
Primul lucru pe care l-a spus cînd a ieşit din baie a fost:
„Ce zici, e ok aşa?” În sensul că dacă nu era ok, s-ar fi băgat din nou în laborator să lucreze…
„Oo, e super, îţi stă foarte bine…. totul!”
„Dar de la spate, pantalonii ăştia nu-mi arată fundul prea mare?”
„Aa, nu, păi nu-ţi spuneam?!”
Apoi s-a uitat la ceas:
„Mamă cît e ceasul, tu nu puteai să spui?”
„Ţi-am spus acu’ două minuţele…”

Aseară, în chestia cu filmul, cînd a văzut că sînt în spume şi că ar fi trebuit să parcurgem trei kilometri în 2 minute, 5 secunde şi cîteva sutimi ca să prindem începutul, a propus dacă nu cumva ar fi mai bine să ieşim la o plimbare, că noi nu ne-am mai plimbat de mult.
„Ba da, cum să nu, oricum cît timp ai fost la baie am reuşit să-l iau de pe DC şi să-l văd…”
„Dacă ne plimbăm, stai puţin să-mi iau şi eu altă bluză pe mine că se răceşte mai tîrziu…”