Caz de vampirism în Bucureşti? Un tânăr s-ar fi transformat în maidanez după ce a fost muşcat

Scris de Vasile
@
30 aprilie 2013 05:13
Caz de vampirism în Bucureşti? Un tânăr s-ar fi transformat în maidanez după ce a fost muşcat

Câinii comunitari din Bucureşti, depistaţi pozitiv cu vampirism! Un bărbat de 30 de ani din cartierul Rahova s-ar fi transformat deja în maidanez, spun mai mulţi martori, după ce a fost muşcat în zona muşchilor fesieri în timpul ultimei nopţi cu lună plină.

“Eram de faţă când Robert a fost muşcat de câine”, spune un prieten al victimei. “Se întâmplă des, aşa că nu i-am acordat prea multă atenţie. Câteva zile mai târziu, însă, amicul meu a început din senin să atragă pensionari. Îl mângâiau, îi puneau resturi de ciorbă în castron şi îl alintau Fetiţa. Mi s-a părut ciudat, aşa că am mers cu el la doctor. Din păcate, starea lui s-a agravat între timp, iar acum Robert latră toată noaptea, face treaba mare pe trotuar şi cred că a luat şi purici de la vreun alt căţel.”

Sperând să găsească la un moment dat un leac pentru suferinţa tânărului transformat în maidanez, familia l-a luat acasă şi îl plimbă în lesă ori de câte ori este nevoie. “Nu ştim ce să facem cu el acum, ne e teamă să nu ne atace şi pe noi, deşi pensionarii ne-au asigurat că nu muşcă decât oameni răi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi