Cercetătorii români au descoperit că sunt cei mai prost plătiți cercetători din Europa

După ani de studii, cercetătorii români sunt acum în măsură să afirme cu certitudine că ei sunt foarte prost plătiţi. Chiar cei mai prost plătiţi cercetători, dacă e să ne raportăm strict la Europa. Cercetătorii au ajuns la această concluzie în urma celui mai elaborat şi, totodată, dificil studiu la care au participat vreodată.
Întins pe o perioadă de cinci ani, studiul a presupus analizarea detaliată a sumelor câştigate de cercetătorii din toată Europa. “Concluziile obţinute”, spune coordonatorul echipei de cercetători români, „sunt neaşteptate. Bănuiam că în anumite ţări din UE putem câştiga mai bine decât în România, dar faptul că suntem de departe cei mai prost plătiţi cercetătorii din Europa ne-a luat oarecum prin surprindere” .
Rezultatele studiului au ajuns şi la urechile preşedintelui Traian Băsescu, care le-a transmis cercetătorilor români următorul mesaj: “Prin descoperirea faptului că sunteţi cei mai prost plătiţi cercetători din Europa faceţi o deosebită cinste României. FeIicitările mele pentru această descoperire epocală.”
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.