Chevron explică retragerea din România: Şpăgile pentru exploatare depăşeau bugetul SUA

Scris de Vasile
@
23 februarie 2015 14:39
Chevron explică retragerea din România: Şpăgile pentru exploatare depăşeau bugetul SUA

Decizia americanilor de a renunţa la gazele de şist româneşti a fost discutată intens în ultimele zile, însă abia astăzi reprezentanţii Chevron au explicat motivul din spatele acesteia: şpăgile necesare depăşeau nu doar valoarea zăcământului, ci întregul buget al Statelor Unite pe o perioadă de circa zece ani.

“O exploatare în România nu e atât de simplă ca în Marea Nordului sau în Azerbaidjan, pentru că aici zăcământul de gaze este acoperit cu un strat gros de români. Aceştia rezistă instrumentelor de foraj şi trebuie îndepărtaţi cu şpagă”, explică Pierre Woodman, director regional Chevron.

“Am solicitat ajutor guvernului de la Washington, dar şpaga necesară unei exploatări de genul ăsta depăşeşte PIB-ul Americii. Pe câţiva ani buni”, adaugă Woodman. “Preşedintele Obama însuşi s-a luat de cap şi a afirmat că mai bine trimitem câţiva oameni pe Marte sau construim patru sute de scuturi anti-rachetă în jurul Rusiei.”

Cu bugetul de care au beneficiat iniţial, angajaţii Chevron spun că abia au reuşit, în perioada 2013-2014, să mituiască beţivul satului să se dea jos de pe utilajul unde îşi amenajase culcuşul.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi