Cifrele dezastrului! În ultima lună Mizilul a atras mai mulți turiști decât Mamaia
Situație alarmantă la Mamaia, stațiune atât de pustie încât în ultima lună a fost depășită înclusiv de Mizil la numărul de turiști. Surse din stațiune povestesc că atunci când se întâlnesc doi turiști în Mamaia, ei se îmbrățișează, bucuroși că mai văd o față umană în toată pustietatea aceea.
Mizilul vine tare din urmă și cu 49 de turiști în 20 de zile deja ia fața fostului colos turistic al României, în prezent un Gobi al betoanelor, unde Harmatanul suflă peste întinderea dezolantă de nisip dogoritor. Printre marile avantaje ale Mizilului se află și proximitatea față de zonele locuite, precum București sau Ploiești, dar și parcarea gratuită în tot orașul, atât pentru turiștii cu mașini cât și pentru cei veniți cu căruța.
”Ce-i drept, la Mizil au fost mai degrabă turiști prea imbecili ca să poată folosi Waze-ul și care se duc la urlați după vin, dar greșesc direcția și ajung în Mizil. Dar și la Mamaia turiștii spun că au venit doar pentru că acolo merge cu tichete de vacanță și pentru că sunt prea amnezici ca să-și mai amintească numele altor stațiuni de pe litoral”, explică Decebal Popescu, director de agenție.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.