Colegă din corporație, cocoșată de câte mărțișoare a primit astăzi
Deși pandemia ar fi fost un prilej bun să nu mai dăm mărțișoare random la toate femeile pe care le întâlnim, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ față de anii precedenți. O femeie care lucra într-o multinațională din București a fost dusă de urgență la spital în această dimineață după ce s-a prăbușit sub povara mărțișoarelor atârnate în piept.
„Obiceiul mărțișorului vine din vremuri imemoriale de pe vremea când încă era bun simț. Indiciile se află nume, se numește «mărțișor» nu «mărțișoare» că nu le dai cu toptanul. Când venea primăvara, dacă-ți plăcea o fată și urma să o inviți la horă pentru ca mai apoi s-o duci la biserică și să te apuci să-l creezi pe bunicul retardatului de azi, îi dădeai un mărțișor. Dacă fata avea deja unul, ghinion, nu te mai bagi”, explică, ca la proști, etnologul Decebal Popescu.
Din păcate, spune specialistul, vechile obiceiuri s-au uitat și acum bărbații, disperați de atenție dau mărțișoare fără discernământ, creeînd astfel situații penibile, în care femeia trebuie să mulțumească cu o politețe falsă și să se prefacă că-i place. „La fel cum niciun bărbat n-a spus vreodată, «doamnă, ce copil urât aveți» nicio femeie n-a răspuns când a primit mărțișor «Mvai, ce urât e mărțișorul ăsta, l-ai scuipat pe vânzător când l-ai cumpărat. Ce-i asta, ciumă cu șnur?»”, spune explică dl. Decebal.
Presiunea este mult mai mare pe femeile care lucrează în firme unde sunt foarte mulți bărbați, cum ar fi IT, unde trebuie să suporte ritualul ăsta de la toți tăntălăii din firmă. „Evident, cel mai prost animal rămâne domnul care ia o pungă de mărțișoare și se duce la colege, o trântește pe birou și spune «Alegeți care vreți, toate sunt frumoase». Se lucrează la un proiect de lege zilele astea pentru a evita această situație și oamenii care mai fac așa ceva să fie amendați cu sume cuprinse între 500 și 700 de lei”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.