Concurs TNR: 1, X, 2, cine-a tras în noi?

Când, la Târgovişte, cuplul Ceauşescu se puse pe absobit o cantitate de plumb dăunătoare grav sănătăţii, afectând grav producţia de feroase pe tonă, eu nici că împlinisem 10 ani. Aşa că prea multe amintiri din Epoca de Aur – din părţi, ca să nu zic vulgar canci, chit că poate era mai simplu să zic ioc şi terminam bâlciul.

Guma Turbo, bomboanele Topik, Aquafresh-ul în trei culori care protejează  de tot atâtea ori, iar mai târziu vodca Scandic cu pai şi la cutie de carton, cea mai tare invenţie pentru beţivăneli de licean, că puteai să te-mbeţi şi s-o scapi din mână, că tot nu se spărgea – le luară locul. Mai mult, vodca asta spălă de pe creier o groază de amintiri, dar tot rămase una, fix de la Revoluţie.

După  ce traversarăm 22-ul decembrie cu plapuma bătută-n cuie la fereastră, pe 23, ai mei părinţi hotărâră că e musai să ne alăturăm mişcării revoluţionare. Votară în doi şi le dădu unanimitate pentru ieşirea în centru, la protest. Tata, în calitatea de cap de familie, dădu jos cele două scânduri aşezate în X de la uşă, şi riscă o jumătate de oră de unul singur pentru încălzirea motorului Daciei, ce nu putea zbura pe şosele decât în duminicile cu soţ (pentru cunoscători).

Cum numărul Daciei era format din trei cifre, adică de şmecheri de regim comunist, (numai că doar numărul era de şmecheri), pentru a nu se incita cumva gloata, maşina fu oprită la distanţă de jumătate de kilometru de locul demonstraţiei anticeauşiste. Nici nu trecură zece minute de când ne alăturarăm mulţimii şi, bun înţeles, „teroriştii arabi“ începură să tragă, fix din zona în care era parcată maşina. „Revoluţionarii“ de catifea se împrăştiară ca potârnichile, la fel şi noi deveniţi între timp membrii integranţi ai mulţimii. Pentru că în comunism spiritul de proprietate cunoscu o dezvoltare exacerbată ai mei uitară de gloanţe şi porniră cu piepurile dezvelite înainte spre recuperarea maşinii. Când ne trezirăm singuri pe stradă, iar din toate direcţiile auzirăm pac-pac, nu din gură, ci din arme, lu mama îi veni ideea măreaţă să ne adăpostim într-un magazin. Mai trebuia trecut de vânzătoare, care ţinea la uşă, privea înspăimântată şi urla pe maică-mea: „Doamnă, arabul în spatele tău“, cu referire la cel pe care până la patru ani l-am numit Mobutu. Am apărut din spatele arabului şi mi-am salvat familia.

Când am ajuns cu Dacie cu tot la bunici, după vreo două ore, a fost rândul meu să fac pe mine de frică. Exact când m-am îndreptat spre locul unde te duci tocmai să nu faci pe tine, adică spre baie. Asta pentru că baia lu’ Maia îşi schimbase look-ul, tapetată fiind de candele şi lumânări, amplasate probabil pentru o ceremonie ce avea drept scop îndepărtarea Vampirului neamului. Am fugit de parcă aveam trei dobermani pe urme, zbierând: „Maie, maie, e un mort în baie“.

Text trimis de Cojocareanu Cosmin