Concurs TNR: Cum am devenit disident

In acea zi de decembrie premergatoare serbarii de Moş Gerilă  organizată cu înaltă simţire patriotică şi responsabilitate civică de către comitetul format din membri UTC, comandantii de grupă şi detaşament sub oblăduirea tovarăşei învăţătoare de la clasa a III-a A nu mă puteam concentra deloc asupra poemului cu care trebuia să deschid festivităţile.Primisem această înaltă onoare, nu în virtutea capacităţilor mele oratorice, ci în virtutea celor 4 kg de carne din porcul nostru, Negruţu, oferite din spirit de solidaritate cetăţenească tovarăşei.Dar azi nu puteam să mă concentrez deloc asupra minunatului text omagial destinat Conducătorului mult iubit.Era ziua în care tatăl meu primea de la comitetul de partid al Combinatului Siderurgic, pachetele cu banane, portocale si ciocolată destinate odraslelor, soimi si pionieri ai patriei, ca semn de preţuire pentru colectivul secţiei fruntaşe.Datorită capacităţii şi imaginaţiei inginerului responsabil de producţie, secţia respectivă realizase o producţie record, o depăşire a planului care fusese consemnată şi în “Scânteia”, ceea ce le asigura câte 2 kilograme din exoticele fructe interzise.Aşadar nu mi-am putut canalize atenţia asupra textului si cum tatăl meu era în schimbul 2, până la ora 23 am visat numai banane si portocale.A urmat apoi un adevărat festin format din 2 banane si 1 portocală, inclusiv cu coaja aromată, în ciuda insistentelor mamei care vroia să o radă pentru cozonacul de Crăciun.Cu ochii împăienjeniţi de somn am mai reuşit să citesc o data omagiul şi … s-a luat curentul.

A doua zi dimineaţa la 8, întreaga suflare a Şcolii generale nr.5, participa cu sîrg la încălzirea holului mare de la cancelarie.Studiile sovietice asupra efectului termic al aplauzelor ne asigurau că dacă serbarea va genera destul entuziasm, nu vom tremura de frig.După o introducerea realizată de către Tovarăşul Director si Tovarăşa Învăţătoare toţi ochii s-au îndreptat spre mine fiindcă tocmai fusesem invitat să recit omagiul de inaugurare.Omagiu care a fost extrem de scurt si convingător, adică o linişte profundă de 3 minute, punctată de câteva ă-uri şi întreruptă de pocnetul a două palme usturătoare.Era primul meu contact cu faţa dură a represiunii, întruchipată de către Tovarăşa Învăţătoare, în chip de torţionar.Bineînţeles că şi ea va primi mustrări de la forurile superioare ale partidului, aşa că era nevoie de o acţiune în forţă pentru restabilirea ordinii de drept.Iar lacrimile şi suspinele mele au fost rapid acoperite de Corul clasei a 7-a B ce a inceput să intoneze “Trei culori cunosc pe lume”.

Acesta a fost primul meu gest de rezistenţa anticomunistă, la care de-a lungul anilor s-au mai adăugat multe alte acte de sabotaj, cum ar fi substituirea de la cota anuală de ceai de musetele, adăugarea unui pumn de pietricele la cota de măceşe, o cravată de pionier legată de gâtul lui Lăbuş sau chiar ascultarea unor emisiuni de la Radio Europa Liberă, dar pe întuneric şi propagarea printre copii vecinilor a unor bancuri neruşinate despre Tovarăşa Elena.

Text trimis de Mihai Victor