Condamnarea lui Voiculescu, perdea de fum menintă să abată atenţia de la condamnarea lui dr. Menci
Deşi patronul Antenelor, Dan Voiculescu, părea ţinta principală a procurorilor şi judecătorilor, surse din aproapierea ministerului justiţiei spun că, de fapt, oamenii legii au vrut să-l trimită după gratii pe doctorul Gheorghe Mencinicopschi, adevăratul Varan care a torturat în dispreţ o ţară întreagă.
„Sub masca sa liniştitoare de om aproape mort, doctorul Menci, cum se alinta, a terorizat generaţii întregi de consumatori de margarină, parizer, cipsuri şi sucuri. Nu mai putea bea o cola cu pufuleţi că, de unde nu te aşteptai, ţâşnea doctorul Mencinicopschi cu poveşti de groază despre pericolul ascuns care zace în gustarea ta”, a declarat o sursă MJ care a dorit să rămână anonimă.
Practic, în cei 12 ani documentaţi de procurori, nu există aliment vândut în România despre care doctor Menci să nu fi spus că este un pericol pentru sănătate. „Îţi stătea cipsul în gât şi nici cu sarmaua nu te simţeai prea bine. Partea proastă e că n-aveai cu ce să dai să treacă mai departe, că nici măcar apa nu era potrivită”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.