Conform tratatului de la Trianon poți să iei oricând 50% din kurtosul unui ungur

@
11 aprilie 2019 12:23
Conform tratatului de la Trianon poți să iei oricând 50% din kurtosul unui ungur

Ungurii, atât cei din România cât și cei din Ungaria, trăncănesc încontinuu despre tratatul de la Trianon, dar câți l-au citit cu adevărat? Ei bine, acesta prevede nu doar că putem lua de la unguri teritoriu ci și absolut orice conform cotelor stabilite, de la kurtos la apartament. 

„În urma Primului Război Mondial, în care imperiul austro-ungar, vetust și retrograd, rușinea Europei, a fost în sfârșit eliminat, s-au stabilit niște lucruri. Unul dintre acestea a cotele de proprietate pe care trebuie să le luăm înapoi de la unguri pentru că au fost nesimțiți în istorie. Cota cea mai mare a aparținut românilor, 50%, dar și slovacii, germanii, sârbii, croaqții și chiar austriecii au primit câte o cotă. Această cotă nu se referea doar la teritoriu, citiți cu atenție documentul”, explică reputatul istoric Decebal Popescu.

Mai exact, deși noi putem lua 50% din kurtos, 10% pot lua și slovacii, ba chiar și bulgarii pot rupe o bucățică. Tratatul prevede că dacă ungurul comentează când se întâmplă asta poți să-l tragi de mustăți și să-i aduci aminte ce pățește dacă nu e politicos cu vecinii. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi