TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Copiii moldoveni sunt rugaţi să se dea jos din copac

Scris de Călin
@
24 martie 2010 14:58

Cum zona Moldovei e recunoscută pentru imaginaţia debordantă în materie de infracţiuni, o editură din Iaşi s-a gândit să prevină formarea generaţiilor viitoare de delicvenţi moldoveni. Pentru şanse mai mari de reuşită, a decis să înceapă cu elevii de clasa I.

Astfel, în manualul de „Religie. Cultul ortodox pentru clasa I”, publicat de editura Sf. Mina din Iaşi, există un capitol dedicat faptelor rele pe care copiii trebuie să le evite. Sub titlul „Faptele rele – încălcarea voii lui Dumnezeu”, tinerii moldoveni sunt învăţaţi cum să evite pedeapsa divină.

Astfel, dacă nu-ţi faci cruce trecând prin faţa unei biserici, dacă te urci în copaci, dacă dormi duminica până la ora zece dimineaţa sau dacă te joci cu mingea în clasă ori pe stradă, atunci faci o faptă rea. Asta cu mingea mi se pare, totuşi, exagerată, părinţilor moldoveni abia le ajunge restul de la alcool ca să cumpere o pâine, darămite mingi pentru ăia micii.

Mă gândesc însă la bieţii moldovenii de peste 18 ani care încă sunt în clasa I (din motive medicale, evident, nu pentru că ar fi grei de cap). În mod curios, nu li se pomeneşte nimic despre tradiţionala altercaţie post-alcool moldovenească, care se încheie de multe ori prin decesul unuia dintre participanţi, nimic despre furtul de cale ferată sau fire de înaltă tensiune, absolut nimic pentru pasionaţii de incest. Pe ăştia măcar de i-ar lăsa să stea în copac, să n-aibe timp pentru infracţiuni.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi