Copiii se plâng de manualele digitale: “Unde sunt butoanele de like şi căsuţele de comment?”
Deşi ar fi trebuit să fie un motiv de bucurie, noile manuale digitale nu par să fie pe placul elevilor, ei fiind nemulţumiţi că acestea nu sunt deloc interactive, butoanele de like, share sau report, dar şi căsuţele de comentarii lipsind cu desăvârşire.
“Când am deschis prima oară manualul de Comunicare în limba română, am stat o oră să caut butoanele, dar degeaba. Voiam să dau like la un status mai lung de-al lui George Coşbuc, ‘Iarna pe uliţă’, că-mi place iarna, şi mai voiam să-i dau report lui Andrei Mureşanu, că prea se bagă-n seamă peste tot fraierul, şi face spam cu ‘Deşteaptă-te, române’. Au băgat manualele astea digitale, dar nu s-au gândit deloc la noi”, se plânge Vlăduţ, elev în clasa a II-a.
Cu petiţiile adunându-se grămadă, reprezentanţii Ministerului Educaţiei par să nu aibă altă soluţie decât să le facă pe plac elevilor. “Vom introduce toate butoanele solicitate de elevi, mai ales că numărul accesărilor de pe edu-ro este destul de mic, deocamdată. Aşa, dacă acesta va creşte, vom putea vinde spaţii de reclame în manuale, să mai scoatem şi noi un ban în plus”, spune ministrul Remus Pricopie.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.