Corespondent special la Tîrgul Bisericesc

Scris de Mihai
@
14 noiembrie 2009 09:56
Corespondent special la Tîrgul Bisericesc

La Iaşi are loc un Tîrg Bisericesc. Am tras băţul cel mai mic în redacţie, aşa că iată-mă, corespondent. Oricum, printre moldoveni, mă simt un corespondent special.
Cîteva lucruri despre organizare: organizatorii Tîrgului Bisericesc, în loc să fie uniţi, au format tot felul de bisericuţe. A ieşit un adevărat naos.

Catolicii au fost acuzaţi că şi-au luat standul prin practici mai puţin ortodoxe.

 

Am remarcat cîteva noutăţi: covoare încălzite în altar, ca să nu răcească preoţii, mai ales cei care nu au răbdare să ajungă în cameră şi se zbenguie în altar şi noi modele de cutii ale milei, din aur, bătute cu diamante; clopote electronice chinezeşti; apă sfinţită plată şi minerală; sfeşnice (cu picior, fără)…

Nu-i suport care te agaţă la intrare ca să-ţi facă o litografie la minut.

Mi-au plăcut fetele care împărţeau pliante, hostesele, pe care le-aş numi, ţinînd cont de eveniment: înalte fete bisericeşti.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi