Corporatist, dat afară în şuturi după ce nu s-a distrat la petrecerea de Crăciun a firmei

Scris de Vasile
@
17 decembrie 2023 04:33
Corporatist, dat afară în şuturi după ce nu s-a distrat la petrecerea de Crăciun a firmei

Absolut toţi corporatiştii ar face bine să se distreze de minune şi să râdă sincer, cu gura până la urechi, din tot sufletul! Decebal Popescu, Executive Junior COF la o companie multinaţională cu sediul în Pipera, tocmai a fost concediat cu scandal după ce nu s-a simţit extraordinar la petrecerea de Crăciun a firmei, care a avut loc aseară într-un depozit friguros din nordul Capitalei.

„Felul în care Decebal a stat într-un colţ şi s-a uitat mofluz la colegii săi, chiar şi în timpul extragerii de Secret Santa, e inadmisibil. Un task aveai şi tu: să te simţi minunat”, spune supervisorul său, un android pe nume XR-872.

„Dacă nu îl expulzăm pe Decebal din acest colectiv, tristeţea riscă să se extindă şi, curând, angajaţii s-ar putea revolta împotriva stăpânilor lor, ceea ce va necesita intervenţia a zeci de coachi şi traineri şi speakeri motivaţionali care să le bage mindfulnessul în cap”, adaugă entitatea cibernetică.

Conducerea companiei transmite că Decebal a fost dat afară cu 6 salarii compensatorii, dar pe care el le datorează firmei, nu invers, şi chiar şi aşa, nimic nu poate aduce înapoi spiritul feeric al Crăciunului pe care Decebal l-a distrus încruntându-se în plină distracţie maximă. Ce acritură.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi