Corporatiștii vor fi dotați cu birouri mobile, pentru a putea lucra și din metrou sau troleibuz

Scris de Luchian
@
12 ianuarie 2015 07:57
Corporatiștii vor fi dotați cu birouri mobile, pentru a putea lucra și din metrou sau troleibuz

Cea mai muncitoare clasă din România uimește din nou. Corporatiștii au cerut să fie dotați cu birouri mobile, astfel încât să nu mai piardă timp prețios în mijloacele de transport în comun, timp în care ar putea finaliza rapoarte și proiecte vitale pentru companie.

„Eu fac o oră și ceva până în Pipera, cu metroul și troleibuzul”,spune Jon Ivașcu, manager de proiect în cadrul unei corporații din Pipera,“deci, zilnic, pierd peste două ore în trafic, și nu mai suport. Când mă gândesc câte rapoarte și prezentări Powerpoint am de făcut, deși pe multe nu mi le-a cerut nimeni, îmi vine să-mi smulg părul din cap. Acum, cu noile birouri mobile, experiența inegalabilă de la muncă poate fi transferată oriunde: în metrou, la biserică, chiar și în somn, pentru corporatiștii somnambuli”, a mai adăugat acesta.

Birourile sunt dotate cu proiectoare, astfel încât corporatiștii să-și poată proiecta prezentările pe plafonul troleibuzului, vor avea un spațiu de ieșit la țigară, și se pot monta și în sistem cubicle, pentru corporatiștii vecini de birou care călătoresc împreună.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi