Crezi în Dumnezeu, dar o faci pe barba ta!

Scris de Mihai
@
21 octombrie 2009 08:18
Crezi în Dumnezeu, dar o faci pe barba ta!

Mai multe organizaţii ateiste din New York au pornit o campanie de fidelizare, făcîndu-şi publicitate în staţiile de metrou. Sloganul lor este: „Un milion de new yorkezi sînt buni fără Dumnezeu. Tu eşti?”
Primul lucru care mi-a sărit în ochi citind ştirea, a fost că există mai multe organizaţii ateiste! Probabil că sînt ateişti de ziua a şaptea, neo-ateişti, ateişti protestanţi…

Am înţeles că acum se lucrează şi la un plasture pe care ţi-l lipeşti pe braţ şi te laşi de credinţa în Dumnezeu, iar Bibliile vîndute în SUA vor fi îmbrăcate într-o ţiplă cu imagini sugestive (cei de la Adevărul le-ar fi pus la o sută de pagini), care să arate cît de rău face credinţa în Dumezeu: prigoana creştinilor sub împăratul Nero, suferinţele evreilor în cel de-al doilea R.M., patimile creştinilor şi patrioţilor Vadim şi Becali în campaniile electorale.

Bine că această campanie a ateiştilor din New York nu a avut loc pe vremea lui Bush, probabil singurul preşedinte pe care l-ar fi putut convinge să scrie pe bancnote: „In Nobody We Trust”.

Şi încă ceva: se pare că toate aceste organizaţii ateiste sînt ONG-uri. În contrapartidă, credincioşii din New York vor să se constituie în mai multe OMG-uri.

image-2009-10-21-6323339-41-campanie-ateista-new-york
Foto: The Big Apple Coalition of Reason

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi