Cronică de clip publicitar: Avem doi copii, unul cu Alzheimer şi unul cu Köber Zertifikat Plus

Scris de TNR
@
28 mai 2010 12:17

Dacă phiso-patologia publicitară ar avea o faţă umană, atunci i-am putea bate obrazul. Dar n-are, şi de aceea se manifestă uneori ca reclamă televizată. Clipul nostru e sub formă de ghicitoare, deci rog puţină atenţie. Aşadar, care este problema?  În primul rând „avem două camere de copii”. Una e vopsită cu vopsea „Altă Vopsea” iar cealaltă e vopsită cu o vopsea căreia nu i-am reţinut numele.

 

Nu pot să nu mă gândesc că la mine la ţară clipul ăsta ar fi mers mult mai bine cu mesajul „Avem două camere de tractor”, în timp ce la OTV clipul venea turnat cu expresia „n-avem două camere de filmare”… Dar să nu divagăm. Să rămânem la ce ni se dă.

 

După ce primim camere, ni se mai dau şi doi copii, Alex şi Vlăduţ. Dacă aţi fost puţin atenţi, aţi observat că până aici avem deja două camere şi doi copii. Asta într-un clip care promovează vopseaua pentru pereţi. Aşadar, vorbim aici despre două elemente cosmice cu valoare de principiu, două elemente între care există o legătură imanentă indisolubilă: copiii şi vopselele. Destine complementare, copiii şi vopsele trăiesc într-o desăvârşită simbioză încă din vremuri ancestrale, încărcate de misticism, vremuri în care zeii erau mai aproape.

 

Dintr-o dată, echilibrul existenţial se tulbură, pentru că unul dintre copii începe să plângă după vopsea. Ce se întâmplă?! A apărut elementul destabilizator al armoniei esenţelor: invidia. Un copil vrea cu disperare vopseaua celuilalt, urlă revoltat şi se luptă din pătuţul său până obţine el vopseaua celuilalt copil, pe care o răstigneşte apoi pe propriul său perete din propria sa cameră de copil, menţionată ceva mai sus.

 

V-aţi prins? Aşadar, de unde adineaori aveam două camere vopsite diferit şi cu copii în ele, acum avem două camere vopsite la fel şi tot cu copii în ele. Tare, nu? Deci, se poate! Quod erat demonstrandum.

 

 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi