Cum o mai duc 10 personaje și instituții care au legătură cu drama de la Colectiv

Scris de TNR
@
24 octombrie 2019 17:15
Cum o mai duc 10 personaje și instituții care au legătură cu drama de la Colectiv

Victor Ponta – a pierdut funcția de premier, dar are partid nou, racolează pesediști, dărâmă guverne și pune condiții pentru viitorul guvern, ba mai și anunță că în 5 ani va candida la prezidențiale, e bine-mersi;

Nicolaie Bănicioiu – cel care declara imediat după incendiul de la Colectiv că spitalele din România sunt ca-n Germania și oferă toate condițiile pentru tratarea victimelor a ajuns între timp în partidul lui Ponta, poziție din care nu exclude o revenire în funcția de ministru al Sănătății, omul e bine-mersi;

Cristian Popescu-Piedone – n-a mai fost lăsat să candideze la primărie, dar l-a sprijinit pe ăla de la PNL, a slăbit, arată bine, e sănătos și nu-i exclus să mai încerce câteva mandate de primar, e bine-mersi și el; 

Generalul Gabriel Oprea – nu mai e ministru, dar a mai făcut câteva sute de doctorate false, a omorât un polițist, după care s-a retras un pic din viața politică, dar în rest e bine-mersi;

Raed Arafat – este așa cum îl știți, secretar de stat prin mai toate guvernele, mai intervine din când în când telefonic la TV și se dă surprins, mai dă ochii peste cap, dar una peste alta e bine-mersi;

Patriarhul Daniel – pentru el n-a existat incendiul de la Colectiv, că morții nu dau bani la biserică, așa că și-a văzut de ale lui, și-a tras o biserică mișto, mare de o vezi de oriunde din București, a mai băgat niște slujbe, niște sfințiri, e bine-mersi, Doamne-ajută!

Patronii clubului Colectiv – au fost de cteva ori pe la parchet, și-au arătat fața un pic pe la televizor, dar altfel sunt bine-mersi;

TVR – televiziunea aia zis națională care în seara incendiului nu a dat absolut nicio știre despre Colectiv o duce bine, primește bani tot mai mulți de la buget, face emisiuni în care Dăncilă joacă ping-pong c-un prezentator slugarnic, deci e bine-mersi;

Tâmpiții – ăia care scriau imediat după Colectiv că acolo a fost o pedeapsă divină pentru cei care ascultă muzică rock sunt la fel de idioți, dar lucrează la stat și au salariile mărite, au primit deja și nenumărate vouchere de vacanțe, sunt bine-mersi și ei;

Inspectorii ISU – da, ăia care au vizitat clubul și au spus că respectă normele de securitate la incendiu. Au fost pedepsiți exemplar, respectiv mutați prin alte biroruri, dar de mărirea de salariu n-au scăpat, deci sunt bine-mersi.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi