TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

De post, mulţi români vopsesc cârnaţii în verde, mizând pe faptul că Dumnezeu e bătrân şi vede prost

Scris de Vasile
@
4 martie 2014 11:20
De post, mulţi români vopsesc cârnaţii în verde, mizând pe faptul că Dumnezeu e bătrân şi vede prost

Convinşi că la venerabila vârstă de 7000 de ani Dumnezeu nu mai are simţurile atât de agere, mulţi români încearcă să-l păcălească în perioada postului! Întreprinzători, aceştia au început să vopsească cârnaţii în verde, garnisindu-i cu frunze ca să pară cât mai vegetali, câţiva reuşind chiar să înşele vigilenţa Domnului şi a colaboratorilor săi.

Întrebat ce mănâncă acolo, gospodarul Decebal Popescu exclamă: “Ăştia nu sunt cârnaţi, sunt castraveţi! Mm, ce bun e castravetele! Mă simt aşa sănătos şi cu conştiinţa curată!”, adăugând apoi în şoaptă: “Sunteţi nebuni, vreţi să mă prindă? Deja am păcătuit de două ori anul ăsta. Nu vreau să ajung iar în flăcările Gheenei.”

“Sunt oameni care mi s-au spovedit că au mâncat toată viaţa cârnaţi în plin post, fără pic de jenă”, explică un preot. “Mare păcat. Cum făceau? Îi vopseau, bazându-se că Dumnezeu nu mai vede ca în tinereţe. Şi cam aşa e: privit din ceruri, un salam verde poate trece uşor drept dovlecel. Sincer, în sfântul sinod discutăm de mult să-i luăm Domnului un telescop de ziua lui, dar mă tem că s-ar putea simţi jignit şi ne-ar putea trimite inundaţii şi ploi de broaşte.”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Explicația victoriei Naționalei României