Declinul demografic continuă. De 8 ani niciun băiat n-a mai invitat o fată la un blues

Scris de Ionut
@
13 martie 2023 16:26
Declinul demografic continuă. De 8 ani niciun băiat n-a mai invitat o fată la un blues

România pierde câte 400 de cetățeni pe zi și nu e deloc de mirare, din moment ce au trecut opt ani de când un băiat a invitat o fată la un blues, susține sociologul Decebal Popescu. El atrage atenția că perpetuarea speciei umane nu se face prin polenizare și că băieții trebuie să mai aibă din când în când ocazia să pună mâna și pe o bucă în timp ce din boxe răsună o melodie mai înceată, dar nu Lana del Rey, să-ți vină să-ți pui ștreangul de gât.

Sociologul spune că se nășteau mult mai mulți copii în perioada în care la un chef la cineva acasă cineva zicea discret ”Stinge și tu lumina și bagă niște Guns, dar o baladă ceva”, după care cuplurile începeau să se balanseze duios, iar cei mai curajoși se duceau și până în dormitorul părinților, ”că vreau să-i spun ceva lui Mihai, stai tu de șase la ușă”.

”Cum să avem o nouă generație, când ăștia la chefuri stau pe telefoane și cea mai îndrăzneață chestie este să dai un love la un selfie pe Instagram”, întreabă Decebal Popescu. El sugerează ca măcar TVR-ul să înceapă să difuzeze sistematic bluesuri după orele 20:00, că la alte televiziuni se dau numai manele, ori nimeni n-a încercat să pipăie o țâță când rage un ursar despre dușmanii ui.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi