Deşi au aterizat abia azi, pompierii unguri susţin că ei au ajuns primii în Grecia

Scris de Ionut
@
11 august 2021 13:08
Deşi au aterizat abia azi, pompierii unguri susţin că ei au ajuns primii în Grecia

Scandal inter-etnic în insula Evia din Grecia, unde pompierii maghiari, sosiți astăzi, susțin că ei au fost primii acolo și că grecii au venit ulterior. Ei au revendicat arhipelagul cicladic și spun că civilizația minoică a fost maghiară, dovadă inscripțiile într-o limbă indescifrabilă, care ei zic că ar fi maghiara antică.

Înarmați cu furtunuri cu capete de kürtöskalác, ungurii sting incendiile cu praf de scorțișoară sau zahăr pudră. Câțiva pompieri unguri au necesitat îngrijiri medicale după ce le-a luat foc mustățile lungi de peste 1 metru. Ei agasează localnicii și încearcă să-i facă să-și părăsească satele, susținând că acolo e moșia lor, de cât a venit strămoșul lor Arpad, călare pe corabie.

Maghiarii sosiți în Grecia s-au remarcat și prin faptul că sting incendii călare și lansează permanent acuze că toate acele insule le-au fost furate la Trianon. Pompierii unguri revendică toate zonele pe unde sting incendii și montează plăcuțe bilingve. De exemplu Halkidiki se numește acum Halki-Ujjak și plaja Kalogria are plăcuță cu Apáca Strand, iar Poligiros se numește mai nou și Sok Kör.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi