Dezastru în învăţământ! Studenţii români copiază după fiţuici neactualizate de zeci de ani

Scris de Vasile
@
22 ianuarie 2013 08:14
Dezastru în învăţământ! Studenţii români copiază după fiţuici neactualizate de zeci de ani

Publicată în toiul sesiunii, o anchetă recentă desfăşurată de Ministerul Educaţiei scoate la iveală situaţia dezastruoasă a învăţământului din România. Potrivit autorităţilor, fiţuicile după care sunt nevoiţi să copieze nenumăraţi elevi şi studenţi sunt într-o stare avansată de degradare, iar unele dintre ele nu au mai fost actualizate de zeci de ani.

“Cum vreţi să schimbăm sistemul dacă tinerii noştri folosesc copiuţe de pe vremea lui Ceauşescu?”, se întreabă Decebal Popescu, lector universitar. “Sunt domenii, precum medicina sau fizica, unde trebuie să fii mereu la curent cu noile descoperiri. E inadmisibil ca studenţii noştri să copieze aceeaşi materie pe care o copiau părinţii lor. Ca să nu mai vorbim de accesul la aparatură modernă, căşti invizibile, fiţuici electronice. Din păcate nu există interes la nivel înalt, iar în această situaţie învăţământul nu are cum să producă valori.”

“Ne-am bucura să avem fiţuici mai bune, ca în Occident, dar ne descurcăm şi noi cum putem”, adaugă un student. “În cel mai rău caz, o să ajungem să învăţăm de pe internet sau din cărţi, şi apoi o să copiem unul de la altul, ca acum 4000 de ani, în Evul Mediu, când Graham Bell încă nu inventase tiparul.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi