Din luna iulie, sexul de plăcere va fi impozitat

Scris de TNR
@
30 iunie 2010 12:40
Din luna iulie, sexul de plăcere va fi impozitat

Guvernul României va impozita drastic activităţile plăcute şi relaxante. Sexul pe care îl fac românii va deveni o importantă sursă de venit la bugetul statului, acesta fiind o activitate foarte populară în rândul românilor şi care aduce importante beneficii celor care o practică.

După cum se ştie, nicăieri în lumea asta nu există sex gratuit, pentru ca întotdeauna sunt unele costuri, ascunse sau explicite. De exemplu, sexul marital este cel mai scump, pentru că se plăteşte cu viaţa, în timp ce sexul de ocazie este ceva mai ieftin, dar e şi mai periculos. Premierul Emil Boc ne explică această măsură economică: „Sumele cheltuite de unii români pentru sex sunt de-a dreptul fabuloase. O să tăiem mult din sexurile nesimţite, din sexurile de lux şi din sexul bugetarilor. Sexul obţinut din activităţi independente, precum masturbarea, va fi impozitat mai blând, cu numai 15%.”

Singurulele tipuri de sex care vor rămâne neimpozitate sunt sexul din obligaţie şi cel de împăcare, pentru că acestea sunt factori de coeziune socială şi ajută la bunul mers al economiei. Începând cu luna iulie, orice act sexual va trece întâi pe la notariat, va fi înregistrat şi se va impozita cu 25%.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi