Discriminați. Zeci de mii de gălățeni cu căruțe acuză că n-au voie pe podul din Brăila

Scris de Ionut
@
7 iulie 2023 14:57
Discriminați. Zeci de mii de gălățeni cu căruțe acuză că n-au voie pe podul din Brăila

Protest spontan la Galați, unde zeci de mii de locuitori se plâng că nu sunt lăsați să traverseze noul pod de la Brăila dintr-un motiv discriminatoriu: nu au mașini, ci căruțe. Gălățenii spun că vor cere dreptate la CNCD și chiar și la CEDO, pentru că și ei sunt plătitori de taxe și vor să se bucure de aceleași drepturi.

Gălățenii cu căruțe spun că ei ar dori să profite de podul din Brăila ca să poată ajunge mai repede în Dobrogea, să adune fier vechi. Mulți spun că au afaceri cu pepeni și vor să treacă podul: ”Își bat joc de investitori! Căruța mea este cel mai ecologic mijloc de transport din județ, are patru roți, calul are emisii mai mici decât un Passat. Ce mai vor?”, acuză un gălățean oprit cu căruța la pod.

Se pare că de vină ar fi rivalitatea istorică dintre cele două orașe, pentru că surse din zona podului spun că pe pod ar fi trecut deja multe căruțe, dar sunt deținute de brăileni. Ele sunt ușor de recunoscut pentru că și calul poartă un cuțit la brâu.

Situația putea să degenereze când un convoi de căruțe de Galați ar fi încercat să forțeze trecerea podului, dar căruțele au fost oprite de un polițist care avea un porumb la el și a oprit caii.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi