Două alaiuri de popi, dispută violentă pentru a arăta icoana într-un cartier de vile din Pipera

Scris de Mihai
@
28 decembrie 2013 09:56
Două alaiuri de popi, dispută violentă pentru a arăta icoana într-un cartier de vile din Pipera

Aflate în misiune de vestire a naşterii celebrului Iisus, două alaiuri bisericeşti s-au încăierat la intrarea într-un cartier rezidenţial de vile din Pipera. Fiecare clan bisericesc şi-a susţinut întâietatea la încasarea taxei de protecţie divină de la locuitorii cartierului, banuiţi a fi oameni cu mulţi bani şi cu frică de Dumnezeu.

„Din punct de vedere liturgic, tradiţia umblatului cu icoana este o slujbă în afara bisericii şi, ca orice slujbă, trebuie remunerată”, a declarat Patriarhul Daniel, CEO al BOR. „Dar acest comportament e inadmisibil. S-au bătut cu icoanele şi cădelniţele, iar unul din părinţi a fost prins şi spovedit forţat. Numai Dumnezeu ştie ce s-a întâmplat sub sutanele celor care l-au batjocorit, dar am înţeles că l-au spovedit pe rând.”

Mai multe înalte feţe bisericeşti s-au pronuntat pentru pace şi întelegere, fiind de părere că unul din clanuri trebuia să arate icoana la casele cu numar păr, iar celălalt s-o dea spre pupat celor de la număr impar, după care să verse creştineşte cuveniţii 20% din încasări către reprezentanţa lui Dumnezeu în Romania, BOR.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi