După ce va termina Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhul va primi titlul de Keops

@
4 ianuarie 2015 08:08
După ce va termina Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhul va primi titlul de Keops

Vești bune pentru Patriarhul Daniel ale cărui eforturi pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului nu au rămas neobservate. Astfel, dacă reușește să o termine în timpul vieții sale, acesta va primi titlul de Keops și va fi îngropat în ea. Mai mult, slujitorii acestuia, cei care se vor ocupa de îngropare, vor fi omorâți pentru a nu se ști niciodată unde este mormântul patriarhului. 

Camera mortuară a lui Daniel va conține câteva din lucrurile care i-au fost dragi de-a lungul vieții: un car de aur marca Mercedes, veșminte brodate cu țesătura cea mai fină, vesela de aur cu care mânca de obicei, o cruce de aur precum și o biblie cu coperți de aur. La final se va pune și o icoană ferecată în aur iar camera de mormânt va fi închisă definitiv, pentru a-i permite trecerea lui Daniel în tărâmul morților, unde-l așteaptă Anubis. 

Dar nu doar patriarhul va fi recompensat pentru ctitoriile sale ci și ajutoarele sale. Astfel, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului va primi titlul de Kefren iar Laurențiu Streza, Arhiepsicopul Ardealului, va primi titlul și sceptrul de Mikerinos.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Păcănelele în afara localităților