Efectele căldurii. Bucureştenii au aflat deja că autobuzele Otokar n-au aer condiţionat
Gabi Firea acuză o conspiraţie mondială menită să-i submineze mandatul. Temperaturile de peste 15 grade i-au făcut pe călătorii din noile autobuze Otokar să ceară şoferilor să pornească aerul condiţionat, însă aceştia au explicat că nu există.
“Bucureştenii urmau să afle că Otokarele n-au aer condiţionat abia prin mai, după alegerile europarlamentare”, explică Firea. “Eu acum ce fac? Trebuie să le dau fraierilor nişte vouchere, ceva, să tacă dracu’ din gură”, a continuat primarul Capitalei. Conducerea STB i-a transmis primăriţei să stea liniştită: “Le spunem pasagerilor că nu porneşte aerul pentru că nu se închid geamurile, că sunt autobuzele proaste”.
Gabi Firea acuză că oculta mondială a produs încălzirea subită, dovadă fiind valul de frig din America: „americanii ne-au furat tot frigul”, spune Gabi Firea.
Până se remediază situaţia şi revine gerul, pasagerii sunt sfătuiţi să renunţe să mai facă cruci când trec prin faţa bisericilor, pentru că mişcările îi încălzesc şi mai tare.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.