Efectele caniculei. Şaormele vor fi pasate, congelate şi vândute la cornet
Ca de obicei, primii care au fost aproape de români în aceste zile caniculare din țară au fost creatorii de șaorme din România. Aceștia au început deja să paseze mâncarea ce intră în șaormă, s-o congeleze și s-o servească la cornet.
„Ideea ne-a venit când întrebam omu «cu de toate?» iar ei refuzau «de toate» dar cereau să punem niște cuburi de gheață în loc de castraveți. Practic facem o șaormă normală, o punem în blender și de-acolo în cornete cu spaletele speciale de înghețată. Mujdeiul de usturoi se pune după, să fie aroma și mai puternică”, a explicat un șaormar de pe strada Visarion.
La fel ca și varianta simplă, șaorma înghețată la cornet nu îngrașă atâta timp cât nu se mănâncă mai mult de 8 porții pe zi. Șaorma la cornet va fi disponibilă în toate localurile de profil din țară pe perioada caniculei, urmând ca în iarnă să fie înlocuită cu șaormă fierbinte, în coajă de pâine.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.