Efectele panicii. Al 10-lea român care bea benzină din bidon crezând că e țuică
Panica scumpirii carburanților face în continuare victime. Deja al zecelea român a fost internat în spital cu grețuri și vărsături, după ce a băut benzină din bidonul în care credea că e țuică. Sursele din spital spun că foarte mulți români și-au depozitat bidoanele cu benzină sau motorină în balcon, unde țin și țuica, așa că era inevitabil să apară confuzii.
Inițial, românul a fost uimit. ”Nu știam ce țuică e, nu mai simțisem niciodată aroma asta. Știam că am de prună, de piersică și niște vișinată, dar când am simțit octanii pe limbă mi-au dat lacrimile, am crezut că în sfârșit a apărut alcoolul de peste 100 de grade”, spune Marian, românul care a băut benzină.
Evident, un număr cel puțin la fel de mare de români și-au turnat țuică în rezervor în loc de benzină, spre disperarea lor, că au văzut cum se duce bunătate de țuică. Mulți recunosc că au băut tot rezervorul cu furtunul, ca să nu irosească licoarea distilată din fructe: ”Am mâncat parizer atâția ani, ce să-mi facă câțiva litri de benzină?”, spune Marian, care se simte bine pentru că s-a clătit imediat cu niște pălincă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.