Epoca de aur (IV) – Vecina care bătea în ţeavă

Pe vremea aia, aveam o vecina care abia se mutase de la ţară şi, luată probabil pe sus de perspectivele pe care i le oferea viaţa la bloc, stătea toată ziua cu ochiul pe vizor. Bine, exagerez când spun că făcea asta toată ziua, ar fi fost penibil. Se uita pe vizor doar aşa, când nu bătea în ţeavă pentru a transmite diferite mesaje vecinilor de jos sau de sus.

Probabil că i se părea noul trend în materie de telecomunicaţii, următorul pas după telefonul cu disc. Nu trebuie să formezi niciun număr, nu te costă nimic.

Atunci nu ştiam prea multe, dar acum mă gândesc că nu-i exclus să fi făcut pârnaie, eventual izolată într-o carceră, ca deţinuţii extrem de periculoşi, şi, ca să n-o apuce pe câmpii, a fost nevoită să menţină legătura cu colegii de detenţie bătând mesaje în codul morse. Oricum, dacă a făcut închisoare, mi se pare extrem de verosimil să fi fost până la urmă băgată la carceră. Era o fiinţă periculoasa. Probabil le bârfea cu cruzime pe celelalte deţinute, până le umplea de sânge.

Vecina de care vorbesc stătea cu un etaj mai jos, chiar sub noi, la apartamentul 8. Motiv pentru care anumite persoane – rău intenţionate, fireşte – îi spuneau “baba de la 8”. Aşadar, inevitabil, cele mai multe mesaje erau adresate familiei mele. Ba chiar, aş îndrăzni să spun, mesajele mă priveau în special pe mine, pentru că dintre mine, mama mea şi tatăl meu, eu eram cel care alerga cel mai mult prin casă.

La un moment dat, neînţelegând prea bine sistemul şi crezând că e un om singur, aflat în necaz – ca să nu zic căcat – , care are nevoie de ajutor, m-am hotărât să răspund. Şi am bătut şi eu de câteva ori în ţeavă. Bineînţeles, ca urechistul, nu cunoşteam limbajul, nu percepeam diferitele nuanţe. Nu ştiu ce i-am zis, dar probabil că a făcut pe ea de frică, pentru că un timp a tăcut mâlc, deşi pun pariu că avea o replică pe ţeavă.