Eroare de curierat. Un moldovean a primit 4 tancuri Leopard în loc de blender
Din cauza unei greșeli regretabile, o firmă de curierat a livrat unei familii din Grănicești, Suceava, patru tancuri Leopard fabricate în Germania. Curierul spune că nu e de vină cu nimic, pentru că expeditorul nu ar fi trecut corect codul poștal. Din păcate, livrarea se făcea în sistem ramburs, iar familia Dănilă, care comandase un blender, nu dispunea de 24 de milioane de euro, cât era valoarea rambursului.
Cu toate că s-au căutat prin toate cotloanele și chiar și prin șifonierul unde țin valuta, mai mult de 300 de euro n-au reușit să adune, și nici la magazinul sătesc din apropiere n-au avut mai mult succes. Neștiind ce să facă, oamenii au cerut să facă retur, dar li s-a solicitat 200.000 de euro, cât costă livrarea coletului de patru tancuri.
În cele din urmă, tancurile au fost revendicate de ucraineanul care le comandase de pe un site german și care avea o adresă similară cu sucevenii. Totuși, familia Dănilă se plânge că trailerul cu tancuri le-a rupt podețul din fața porții și corect ar fi ca firma de curierat să le lase măcar un Leopard, ca despăgubiri, dar mai ales ca să aibă cu ce să iasă din curte.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.