Eroii anticomunişti chiar nu meritau asta

Am fost ieri să vad filmul românesc despre partizanii anticomunişti din munţi, “Portretul luptătorului la tinereţe”. A fost lung, clişeatic, redundant, lipsit de conflict, cu personaje plate, neinteresante, jucate de actori netalentaţi.

Filmul durează vreo 160 de minute, timp în care luptătorii anticomunişti merg prin munţi, iar caricaturile unor ofiţeri de Securitate par foarte preocupate să îi prindă.

Unul dintre securişti e Bendeac, pe care, să fim serioşi, nu poţi să-l iei în serios. Atunci când îi bate cu şapca pe complicii partizanilor te gândeşti la fazele în care îl imita, la Mondenii, pe Giovanni Becali (în timpul filmului, mi-l şi imaginam: “Tu ştii ce zic ceilalţi partizani despre tine? Un şpăgar, un curvar, un afemeiat! Eşti cel mai partizan prost! Şi mai şi puţi, nici nu pot să m-apropii de tine.”)

Filmul a fost atât de redundant încât până şi genericul de final s-a repetat. Bineînţeles, fragmentele de generic erau despărţite de mottouri zdravene: citate din diverse cărţi care i-au plăcut regizorului, fragmente de oracol, chestii tulburătoare spuse de Rilke la beţie. Îţi dădeai seama din ele că ai luat parte la ceva profund, nimeni nu ştie ce.

O singură chestie mi-a mai atras atenţia la genericul de final: Interpretul unuia dintre ciobanii care sunt împuşcaţi de securişti murise între timp, numele lui era într-un chenar negru. Probabil că l-au împuşcat pe bune, în timpul filmărilor. Nu am văzut pe nicăieri obişnuitul mesaj cu „Niciun cioban nu a fost rănit pentru realizarea acestui film.”

La mica sesiune de întrebări şi răspunsuri care a urmat proiecţiei, regizorul şi actorul principal s-au făcut de râs mai mult decât prin filmul în sine. În primul rând, regizorul (Constantin Popescu) vorbea o engleză foarte proastă, care nu-l lăsa să spună mare lucru. La aproape fiecare întrebare răspundea cu “O să vedeţi în următoarele mele două filme pe care le am în plan. Răspunsul e acolo, aveţi puţină răbdare”. Amice, nu ţi-au ajuns 160 de minute de redundanţă?

Pe urmă a vorbit actorul principal, care era chiar actorul care seamănă cu Marica. Venise îmbrăcat cu un hanorac din ăla de cocalar, cu dragon pe spate. Engleza lui era chiar mai proastă, n-a putut să zică decât că e uimitor cum oamenii ăia puteau să trăiască pe munte fără internet şi skateboard. Spre deosebire, probabil, de securişi, care jucau toată ziua World of Warcraft şi o ardeau extrem prin parcul de la Eroilor.

Al treilea care a luat cuvântul a fost un director de imagine, un cameraman, ceva. El nu ştia deloc engleză, i-a tradus, aşa cum a putut, regizorul. Probabil că ceilalţi membri ai echipei de filmare nu ştiau nici măcar română, erau de la şcoala ajutătoare.