Eşti donator universal de spermă? Donează spermă, salvează o viaţă!
Din cauza crizei tot mai mulţi români îşi suplimentează veniturile, donînd spermă. Cei mai căutaţi donatori de spermă sînt cei care au Grupa 0, care dau la toţi. Am vorbit, pentru dumneavoastră, cu mai mulţi oameni implicaţi în fenomen.
G. Friţescu, donator de spermă Grupa 0: „M-am gîndit să profit de darul acesta pe care mi l-a lăsat Dumnezeu. Eu oricum nu am familie, copii, nu am cui să las nimic. Prin sperrma mea însă, vor trăi şi alţi oameni. O parte din mine va trăi mai departe în ceilalţi.”
R. Densuianu, doctor chirurg: „De multe ori ţinem pacientele cu orele pe masă pentru că nu avem spermă să le dăm. Ne uităm la ele cum se răcesc, dar nu avem ce să facem, avem şi noi o vîrstă. E o situaţie jenantă. Mai multe bănci de spermă au fost devalizate în ultimii ani, astfel încît acum ne vedem nevoiţi să trăim din ce ne dau oamenii.”
În aceste momente Oficiul Român de Recoltare a Spermei (ORRS) se confruntă cu o nouă problemă, cerînd şi pe această cale ajutorul oamenilor care vor să întindă o mînă: lipsa de reviste şi casete porno.
Elvira N., asistentă: „Aveam un calculator înainte, le mai puneam acolo filmuleţe, îşi downloada fiecare ce voia, dar acum s-a stricat. Reviste nu mai avem deloc, mai ales că multe s-au închis din cauza crizei. Mai ajutăm şi noi cît putem, asistentele, dar nu putem face minuni.”
TimesNewRoman.ro face un apel disperat către toţi cei care pot să ajute Oficiul Român de Recoltare a Spermei (ORRS) cu materiale pornografice, fie ele şi de cea mai proastă factură sau de cea mai joasă speţă. Căutaţi, vă rugă, sub patul băiatului, sau în trusa de pescuit a soţului.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.