TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Exclusiv! Drona căzută la Brăila a fost doborâtă cu un aruncător de cuțite

Scris de Ionuț Foltea
@
29 martie 2024 12:54
Exclusiv! Drona căzută la Brăila a fost doborâtă cu un aruncător de cuțite

Continuă să sosească detalii noi despre drona militară prăbușită în apropierea orașului Brăila. Se pare că războiul este iminent pentru că primele informații sunt că drona ar fi fost lansată de dușmanii de la Galați. Apărarea antiaeriană a brăilenilor a funcționat însă impecabil și drona a fost doborâtă de un aruncător de cuțite din cartierul Școlilor.

Este prima oară când brăilenii admit explicit că dețin tehnologia aruncătorului de cuțite, despre care se bănuia că a fost dezvoltată pentru a contracara amenințarea moldovenilor expansioniști de la nord, din Galați. Gălățenii dezmint însă afirmațiile brăilenilor și spun că drona venea dinspre ruși, dar direcția de deplasare demonstrează că sursa bombei zburătoare este baza militară gălățeană din Țiglina 3.

Brăilenii nu exclud eventuale represalii și spun că teroriștii gălățeni trebuie aduși în fața justiției internaționale. Ei acuză gălățenii că au țintit chiar podul cel nou de la Brăila, mândria orașului, și că în consecință își rezervă dreptul de a ataca Plaja Dunărea, singurul loc rentabil din tot Galațiul, și asta doar vara.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi